vineri, 17 decembrie 2010

12 alimente "vii", esentiale pentru sanatatea ta




Alimentele "vii" sunt esentiale pentru o sanatate de fier. Afla ce beneficii iti poate aduce hrana vie si care sunt cele mai puternice alimente care iti intaresc sanatatea, oferind organismului toti nutrientii de care are nevoie.

Stim ca o dieta bogata in legume si fructe (fara exagerari), peste, nuci, seminte, cu un continut redus de grasimi saturate (care se gasesc in principal in toate produsele procesate din comert) si bogat in grasimi de calitate superioara (acizii grasi esentiali din pestele oceanic, semintele de in si nuci) asigura functionarea organismului nostru la capacitate maxima. Daca la planul de meniu sanatos mai adaugam un stil de viata activ si o hidratare optima inseamna ca ne pasa de sanatatea noastra si incercam sa facem tot ce ne sta in putinta pentru a mentine acest echilibru. 

Daca adaugi pe lista si alimentele "vii", dupa ce vei constata singur/a importanta lor nu ai de ce sa-ti mai faci griji. Daca nu esti mare fan al legumelor si verdeturilor crude si ti se pare foarte plictisitor un asemenea meniu, afla ca diversitatea pe care ti-o ofera un asemenea meniu este mult mai larga decat ti-ai putea inchipui. Combinatiile pe care le poti obtine te vor uimi pana si pe tine odata ce te vei familiariza putin cu ceea ce inseamna hrana vie. De ce este important sa consumam alimente crude? Pentru ca doar ele asigura nutrientii de valoare organismului, conferindu-ne energie, un sistem imunitar capabil sa lupte impotriva "pradatorilor", o greutate corporala normala si o incetinire a procesului de imbatranire. "Alimentele vii cresc vitalitatea, intaresc sistemul imunitar, regleaza greutatea si incetinesc procesul de imbatranire. Abunda in vitamine si minerale, contin o cantitate suficienta de proteine si au foarte putine calorii. Sunt bogate in carbohidrati cu digestie lenta care sporesc energia si pentru ca alimentele vii sunt in general foarte bogate in apa, ele reprezinta modul ideal de detoxifiere a organismului. De asemenea, sunt bogate in fibre", explica dr. Gillian McKeith, medic nutritionist recunoscut la nivel international in cartea sa "Hrana vie pentru sanatate". 


Enzimele: "clasa muncitoare" a organismului


Elementul cu adevarat remarcabil pe care il contin alimentele vii, in special cele neprelucrate, sunt enzimele, specifica in cartea sa celebra nutritionista. Ea ne explica rolul acestora, mentionand ca ele reprezinta cheia pentru o absorbtie buna a hranei, fiind eliberate odata ce incepem sa mestecam. "Enzimele, intalnite in toate organismele vii, sunt molecule de proteine care digera hrana, descompunand-o in fragmente suficient de mici incat sa treaca in sange prin porii minusculi ai intestinelor. Ele reprezinta clasa muncitoare a organismului", explica nutritionistul care mai precizeaza ca pe langa actiunea de digerare a hranei, enzimele au rolul de a distruge toxinele, de a descompune grasimile si celuloza si de a metaboliza amidonul si proteinele.


Ce simptome anunta o lipsa a enzimelor in corp?


Tinand cont de experienta sa in cadrul propriei clinici (Clinica McKeith) din Londra, Dr. Gillian McKeith precizeaza in cartea sa ca printre cele mai intalnite simptome care anunta o lipsa a enzimelor sunt cele de natura gastrointestinala:

  • indigestie;
  • malabsorbtie;
  • arsuri stomacale;
  • ragait;
  • gaze;
  • balonare;
  • crampe;
  • constipatie;
  • sindromul de colon iritabil;
  • oboseala cronica.

Cele mai puternice 12 alimente "vii"


Potrivit dr. Gillian McKeith exista 12 alimente care nu trebuie sa lipseasca din alimentatia noastra. 

1. Germenii sunt bogati in enzime, enzime antioxidante, elemente antiimbatranire, vitamine, minerale, aminoacizi, clorofila, proteine complete, fibre si pigmenti. Au rolul de a imbunatati digestia, dau vitalitate, energie, intaresc organismul si ofera protectie impotriva radicalilor liberi;
2. Meiul este bogat in fier, magneziu, potasiu, siliciu, complexul vitaminic B si vitamina E. Are rolul de a ajuta digestia, imbunatatind asimilarea substantelor nutritive. De asemenea, indeparteaza acidul in exces si impiedica dezvoltarea ciupercilor;
3. Lucerna contine o cantitate mare de enzime digestive si bioflavonoide, vitamine, minerale, aminoacizi si de patru ori mai multa vitamina C decat majoritatea citricelor. Are rolul de a regla problemele digestive, arsurile stomacale, gazele, balonarea, malabsorbtia, favorizand descompunerea grasimilor, a celulozei si a amidonului;
4. Aloe vera este bogata in steroli vegetali, aminoacizi si polizaharide. Are rolul de a reface tesuturile deteriorate, reduce inflamatiile si ajuta digestia;
5. Orzul verde contine antioxidanti puternici si multe proteine usor asimilabile in comparatie cu cele din carne. Are rolul de a imbunatati nivelul energetic si rezistenta, protejeaza tesuturile si inlatura din corp substantele poluante;
6. Semintele de in contin un echilibru perfect intre acizii grasi esentiali omega-3 si omega-6. Au rolul de a regla greutatea corporala si functiile intestinale, reduc colesterolul, imbunatatesc tonusul pielii, imunitatea si reproducerea;
7. Patrunjelul are mari cantitati de betacaroten, vitamina B12, clorofila, calciu, mai multa vitamina C decat citricele. Are rolul de a ajuta mecanismele de aparare ale corpului, suprima bacteriile daunatoare si intareste imunitatea;
8. Algele marine constituie sursa cea mai usor digerabila de minerale, avand un rol esential in imbunatatirea digestiei si asimilarea substantelor nutritive. De asemenea, ajuta la mentinerea unei greutati constante;
9. Stevia contine proteine, fibre, carbohidrati complecsi si vitamine. Are rolul de a inlatura pofta de dulciuri si de a controla apetitul alimentar;
10. Floarea soarelui este bogata in acizi grasi esentiali, vitaminele A, E, D si complexul B, zinc, fier, calciu, mangan, fosfor, proteine si substante lipotrope. Semintele crude de floarea soarelui sunt considerate cel mai bun "stimulent" energetic;
11. Algele salbatice verzi-albastre contin aproape orice element nutritiv cunoscut si au rolul de a imbunatati memoria, imunitatea, vitalitatea, ajutand la indepartarea bacteriilor nesanatoase, a patogenilor, a bacteriilor, virusilor, racelilor si gripelor;
12. Quinoa este condiderata cea mai puternica proteina, mai folositoare decat cele care se gasesc in carne, avand in continutul ei toti aminoacizii esentiali. De asemenea, este o buna sursa de calciu, mult mai usor asimilabil decat cel din lapte. Are rolul de a intari oasele, creste performantele sexuale. 

Sursa: Eva.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...