Aproximativ 1 din 6 persoane de peste 70 de ani are probleme cu memoria, cu limbajul sau alte funcţii mentale. Jumătate din cei cu insuficienţă dezvoltă demenţă, în special Alzheimer.
Vitaminele B6 si B12, precum si acidul folic, un aminoacid numit homocisteina, ne pot ajuta. Persoanele cu niveluri mai ridicate de homocisteină în sânge sunt protejate - potrivit unui studiu publicat în PLoS One, o publicatie a Public Library of Science (organizaţie non-profit cu sediul în San Francisco).
Un studiu anterior, efectuat pe 340 pacienţi cu afecțiuni uşoare până la moderate provocate de boala Alzheimer, publicat de Jurnalul Asociatiei Medicale Americane în 2008, a constatat că nu există nici o diferenţă în ceea ce privește pierderea memoriei, a atenţiei, a abilităților de vorbire și orientare în rândul persoanelor cu forme uşoare și moderate ale bolii, chiar dacă au luat vitamina B.
"Cercetari suplimentare sunt necesare, înainte de a putea recomanda un supliment pentru boli neurogenerative, cum ar fi Alzheimer", a declarat Chris Kennard, preşedinte al Medical Research Council's Neurosciences.
Iată că studiul de la Oxford a inclus 168 persoane cu vârsta de cel puţin 70 de ani, cu probleme de memorie uşoară. Jumătate dintre aceştia au luat doze mari de vitamina B, timp de doi ani, iar restul au primit un medicament placebo. Cercetatorii au cuantificat boala cu ajutorul imagisticii prin rezonanţă magnetică, pentru a măsura viteza cu care creierul s-a redus, pe parcursul studiului. Cei care au luat acid folic, vitamina B6 şi B12, au creierele mai reduse cu 0.76 la sută pe an, în medie, în timp ce cei cu placebo au avut o rată a atrofierii creierului de 1,08 la sută.
Sursa: Revista Viata
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu