Calculatorul este un instrument extraordinar şi mult utilizat, mai ales de generaţia tânără, dar şi de adulţii din diferite domenii de activitate. Orele prelungite petrecute în faţa ecranului şi obişnuinţa cu a privi de aproape ecranul determină în timp apariţia unei stări de oboseală oculară, care perpetuată de la o zi la alta, poate duce la apariţia unor simptome destul de deranjante. Există câteva remedii homeopatice (Plantextrakt) care pot ajuta ochii obosiţi. Ruta graveolens este un remediu foarte util pentru încordarea sau suprasolicitarea privirii. Apare o senzaţie de înţepeneală în jurul ochilor, cauzată şi agravată de solicitarea privirii, mai ales datorită unei munci migăloase precum cititul, lucratul la calculator, cusutul etc. Ochii sunt roşii şi prezintă o senzaţie de arsură. De asemenea, există şi o durere de cap sau o ameţeală, agravată către seară, mai ales dacă stă aşezat într-o poziţie fixă o perioadă mai mare de timp. Ruta CH9, 3 granule de 2-3 ori pe zi, 10-14 zile poate ajuta cu ameliorarea simptomatologiei. Onosmodium este un remediu binecunoscut pentru tulburările de focalizare a privirii şi pentru dureri de cap determinate de suprasolicitarea ochilor (încordarea privirii). Generalizând, putem spune că pacientul este incapabil să se focalizeze asupra vieţii sale. El nu se regăseşte pe sine şi nu-şi află rostul. Este apatic şi are o incapacitate de a se focaliza şi concentra. De asemenea, este iritabil se tot vaită (se lamentează). Onosmodium CH9, de 1-2 ori pe zi, până la o lună de tratament ajută mult atât la ameliorarea simptomelor oculare, cât şi la îmbunătăţirea stării generale. Natrium muriaticum este un remediu indicat în special la persoane introvertite, care stau mult în casă şi citesc sau lucrează la computer. Apar dureri la nivelul globilor oculari, agravate la solicitarea ochilor prin citit sau uitat la monitorul calculatorului. Persoana are frecvent dureri de cap, iar durerile oculare pot să preceadă durerile de cap. Aceste persoane au frecvent o tendinţă la constipaţie, o nevoie accentuată de sare şi de lichide şi frecvente tulburări alergice. Se administrează în diluţie corespunzătoare tulburărilor şi constituţiei pacientului. Mai sunt şi alte remedii indicate, dar cele trei de mai sus se întâlnesc în majoritatea cazurilor şi pot ajuta foarte bine in tulburările de vedere apărute. Dr.Sorina Soescu |
marți, 4 ianuarie 2011
Remedii homeopatice pentru oboseala oculară !!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Pentru afecţiuni ale ochilor sunt foarte bune spălăturile cu ceaiul din frunze de urzici cu frunze de nuc.
RăspundețiȘtergere