sâmbătă, 16 iulie 2011

Sinuzita, invinsa cu masaj si suc de varza!



SOLUTIE. Medicina chineza recomanda remedii simple pentru efecte miraculoase

Chinezii au obiceiul de a-şi masa zilnic faţa. Se pare că tocmai acesta este secretul datorită căruia sinuzita se numără printre bolile care ocolesc naţiunea asiatică. Mai mult, tinctura de propolis şi sucul de varză sunt doar câteva dintre remediile pe care medicina tradiţională chineză le recomandă pentru tratarea acestei afecţiuni.

În special dimineaţa, chinezii îşi masează ochii, urechile şi baza nasului. „Faptul că au un astfel de ritual şi masajul se axează pe zonele reflexogene îi ajută pe chinezi să nu se îmbolnăvească decât foarte rar de sinuzită”, explică Adrian Florea, specialist în medicină tradiţională chineză.

Spălare fără… apă

„Primul gest care se recomandă dimineaţa este o «spălare» a feţei, dar fără apă. Un masaj cu palmele, efectuat de sus în jos, frontal şi lateral. Apoi, cu buricele degetelor ambelor mâini, masaţi arcadele sprâncenelor, apăsând puternic dinspre rădăcina nasului spre tâmple. Pasul următor este să descrieţi un opt în jurul ochilor, apăsând mai intens în colţurile interne şi sub orbite. Aceste gesturi se repetă de nouă ori, după care încheiaţi masajul cu «bătăi» uşoare, cu buricele degetelor, pe toată faţa, insistând pe sinusurile faciale, în jos, până la buza superioară”, recomandă Adrian Florea.

Inhalaţii, picături şi comprese

Pentru a trata sinuzita, chinezii apelează la tinctura de propolis. Patru-cinci picături, în fiecare nară, seara şi dimineaţa. De asemenea, sucul de varză albă, câte şase picături în fiecare nară, seara şi dimineaţa, tratează cu succes sinuzita. „Puteţi face şi inhalaţii, seara, cu un amestec din 10 picături de ulei de brad, 15 de ulei de cătină, 15 de ulei de gălbenele, 10 de ulei de mentă şi 15 de ulei de sunătoare, toate adăugate în doi litri de apă. Tratamentul durează două săptămâni şi poate fi repetat la nevoie”, susţine specialistul.

Un guturai poate declanşa boala

Sinuzita este un fenomen inflamator acut sau cronic ce se instalează uşor, ca urmare a unui guturai, o variaţie bruscă de temperatură sau o expunere îndelungată a feţei la curenţi de aer rece.

„Foarte eficient este hreanul ras amestecat cu miere, din care trebuie să luaţi câte o lingură, de trei ori pe zi, la două ore după masă”, Adrian Florea, specialist în medicină tradiţională chineză.

Sursa: Ring

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...