luni, 18 iulie 2011

Retete naturiste Acufene

Prezenţa unor senzaţii auditive anormale, uneori cu caracter distinct, ca zgomotul de fond al unor motoare în funcţiune, ţiuituri şi fluierături înalte, permanente, alteori greu de diferenţiat, penibile prin persistenţa lor, generate obişnuit de afecţiunile urechii: otoscleroza în special, infecţii otice, etc. De nevrite acustice şi labirinte toxice, prin alcool, chinină, salicilat, streptomicină, inflamator, sau traumatice.
 Ele pot apare şi în anumite afecţiuni endocrine ca: malformaţii vasculare, etc. Se poate de asemenea să fie vorba doar de o afecţiune a sistemului nervos vegetativ. Se poate însă să provină şi de la o spondiloză cervicală.

Tratament:

Se pot folosi următoarele plante medicinale: anason, cătină, ceapă, cimbru, coada calului, floarea soarelui, gălbenele, ginko-biloba, ghimber, hydrastis, măsline, păducel, roiniţă, schinduf, soia, spanac, susan, ţelină, urechelniţă, vâsc.
Modul de folosire al plantelor medicinale.
Anason (Pimpinella anisum) –2 linguriţe de plantă se vor pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere timp de 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi. Se mai poate face şi ţinând plantele mărunţite timp de 8 ore (de seara până dimineaţa sau de dimineaţa până seara) în apă la temperatura camerei, după care se vor fierbe până dau în clocot. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară.
Cătina (Tamarix ramosissima) la magazinele naturiste există ulei de cătină. Se pun după ce se încălzesc la temperatura corpului (Într-o sticlă se pun picăturile apoi se scufundă sticla într-o cratiţă cu apă caldă), apoi se pun 2-3 picături în fiecare ureche de 2-3 ori pe zi. Este foarte complex datorită vitaminelor şi mineralelor pe care le conţine, putând să ajute la refacerea auzului şi dispariţia acufenelor..
Ceapă (Allium ceppa) suc de ceapă se introduce în ureche câte 2-3 picături de mai multe ori pe zi, pentru refacerea auzului şi dispariţia acufenelor.
Cimbru (Satureja hortensis) se face tinctură din plantă şi apoi se pune în fiecare ureche câte 2-3 picături în amestec cu ulei, fiind foarte eficient pentru dispariţia acufenelor.
Coada calului (Equisetum arvense)- 1 linguriţă de plantă mărunţită se va pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 2-3 căni pe zi pentru ameliorarea zgomotelor din urechi. În plus această plantă este foarte bogată în minerale.
Floarea soarelui (Helianthus annus) se pune ulei de floarea soarelui câte 2-3 picături de ulei de mai multe ori pe zi. Se pune la temperatura corpului, ajutând la curăţirea urechii interne şi totodată la dispariţia acufenelor.
Gălbenele (Calendula officinalis) Ştergeţi regulat urechile cu infuzie de gălbenele. Uscaţi urechile apoi cu beţişoare cu vată şi purtaţi câteva ore vată în urechi.
Ghimber(Zinghiber officinalis) se pune 1 linguriţă de praf de ghimber în 50 ml ulei şi se fierbe pe baia de apă pentru 30 minute. Se strecoară, apoi uleiul acesta se pune într-o sticluţă cu capac. Se ţine la rece bine astupat. Se pune în fiecare ureche câte 3-4 picături de ulei la temperatura corpului de mai multe ori pe zi, până dispar acufenele.
Ginko-biloba- se va lua conform indicaţilor producătorului. În general se recomandă 40 mg de frunze mărunţite sau 1-2 linguriţe de extract lichid pe zi. Efectele încep să apară după 15 zile de tratament. Această plantă ajută la combaterea afecţiunilor bătrâneţii, ameţeli, pierderi de memorie, insuficienţă circulatorie, stres, etc. Este una dintre plantele cele mai eficiente.
Hydrastis canadensis- se va administra conform prospectului producătorului. Această plantă americană ajută foarte mult în această afecţiune. Nu se recomandă femeilor gravide.
Măsline (Olea europea) se pune ulei de măsline preferabil presat la rece, câte 2-3 picături de ulei de mai multe ori pe zi. Se pune la temperatura corpului, ajutând la curăţirea urechii interne şi totodată la dispariţia acufenelor.
Păducel frunze şi flori- 1 linguriţă de plante mărunţite se vor pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi. Se poate folosi şi tinctura 15 picături de 3 ori pe zi.
Roiniţă- se indică în cazurile în care este vorba şi despre o implicare nervoasă. Se va pune 1 linguriţă de plantă mărunţită la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 2-3 căni pe zi.
Schinduf- 1 linguriţă de pulbere de seminţe se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere apoi timp de 15 minute şi se strecoară. Este indicat să se consume 3 căni pe zi.
Soia (Soja hopoida) se pune ulei de soia, câte 2-3 picături de ulei de mai multe ori pe zi. Se pune la temperatura corpului, ajutând la curăţirea urechii interne şi totodată la dispariţia acufenelor.
Spanac şi alte plante care conţin zinc- consumaţi spanac şi alte alimente care conţin zinc (varză, castraveţi, prune, sparanghel) pentru că deficienţa zincului este foarte des asociată cu prezenţa zgomotelor în urechi. De asemenea se pot pune pe urechi frunze fierte aplicate calde, pentru 2-3 ore.
Susan -seminţele de susan sunt indicate de medicina chinezească ca una dintre plantele cele mai indicate pentru această afecţiune, dar şi pentru tulburările de vedere şi ameţeli. Se consumă la salate aşa cum sunt proaspete sau la diferite alimente pe care le aromează.
Ţelină (Apium graveolens) se face tinctură din frunze sau rădăcină sau chiar din ambele şi apoi se pune în fiecare ureche câte 2-3 picături în amestec cu ulei, fiind foarte eficient pentru dispariţia acufenelor.
Urechelniţă (Sempervivum tectorium)- suc- se introduc în fiecare ureche câte 3-4 picături de suc proaspăt obţinut din frunze de Urechelniţă.
Vâsc (Vascum album)- se face dintr-o linguriţă de plantă mărunţită care se va pune peste 250 ml apă la temperatura camerei. Se ţine timp de 8 ore apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi, sub formă de tinctură- se pot lua 20 de picături de 3 ori pe zi, diluate cu puţină apă.

-Din toate plante de mai sus se poate face tinctură sau se cumpără gata preparată de la magazinele de profil. Se amestecă şi se va lua în acest caz 20 picături-1 linguriţă din amestec diluate cu apă. Se ia de 3 ori pe zi. Se poate face din una sau mai multe din aceste plante.
-Apilarnil 6-8 tablete pe zi.

Local se mai poate folosi:
-Bitter suedez pus în ureche câteva picături zilnic.
-Se va pune în ureche propolis tinctură în amestec cu ulei (în părţi egale). Se pune de 2 ori pe zi câteva picături după ce se agită bine sticluţa şi se încălzeşte în prealabil. Se mai poate pune pe fâşie de tifon îmbibată în această soluţie. Se face acest lucru cel puţin de 2 ori pe zi, până la vindecare.
Se poate pune peste noapte şosete îmbibate în spirt medicinal şi să se culce cu ele peste noapte.
În toate cazurile se va reface circulaţia periferică dacă este perturbată şi se va căuta să nu se facă abuzuri alimentare.

Se poate consuma oţet de mere cu miere (de la Plafar) Se pune 2 linguri de oţet la 250 ml apă şi se îndulceşte după gust cu miere (dacă nu există contra indicaţii). Se pot consuma 3-4 căni pe zi din acestea chiar şi în cure de lungă durată.
Se va feri de frig şi se va avea grijă ca întotdeauna picioarele să fie păstrate calde.
Se vor evita mesele copioase. Nu se va mai consuma zahăr ci se va înlocui cu miere.
Se vor putea folosi ceaiuri sedative şi se va face totul pentru liniştire nervoasă.
Se va evita să se stea la soare sau la temperaturi mari.
Se consumă zilnic sucuri de legume şi fructe proaspete.
Se indică o alimentaţie bogată în vitamine, săruri minerale şi oligoelemente. Adică să vă hrăniţi cât mai natural cu putinţă şi eventual să vă ridicaţi imunitatea organismului şi în acest fel veţi reuşi să luptaţi mai eficient cu boala şi chiar s-o învingeţi. Trebuie însă depistată cauza care duce la acest simptom şi atunci este mult mai simplu de tratat.

NOTA: Consultati medicul inainte de stabilirea tratamentului exact!

Sursa: http://www.deeasoft.com/tratament-naturist-acufene.html

2 comentarii:

  1. apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi. Se mai poate face şi ţinând plantele mărunţite timp de 8 ore (de seara până dimineaţa sau de dimineaţa până seara) în apă la temperatura camerei, tratament

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...